*100 de experimente pentru înţelegerea comportamentului în dragoste
Editura Polirom, Iaşi, 2008; traducerea Dana-Maria Cimpoi, 270 pagini.
Psihologia seducţiei, a lui Nicolas Gueguen a apărut în 2007, la Paris şi a fost tradusă anul acesta de Dana-Maria Cimpoi, pentru Polirom. Despre autorul însuşi, recunosc, nu ştiam nimic înainte de a începe lectura cărţii. Am aflat că este inginer IT, doctor în psihologie cognitivă, profesor- cercetător la Facultatea de Psihologie Socială şi Cognitivă a Univerităţii Bretagne- Sud şi director al laboratorului de cercetare Lestic.
Am primit cartea din partea revistei Avantaje, în urma trimiterii unei poveşti, prima reverie scrisă undeva anul trecut, nepublicată pe blog, în curs de apariţie în revista Vatra. M-a surprins emailul prin care eram informată că le-a plăcut povestea mea- eu le-am zis „reverii”, preluând de fapt termenul folosit de o persoană autorizată în materie de literatură, extrem de dragă mie, al cărui nume îl voi trece însă sub tăcere. Uitasem ce plăcut e să citeşti o carte în limba română. Şi cât de repede înaintează lectura!
E clar că există o psihologie a seducţiei. Ştim cu toţii asta, într-o măsură mai mică sau mai mare. Pentru unii dintre noi dragostea e doar un joc, pentru alţii e chiar Jocul. În ce măsură înţelegem comportamentul în dragoste variază de la persoană la persoană, ba chiar şi de la relaţie la relaţie. Cum ne îndrăgostim? De ce alegem tocmai o anumită persoană? Sunt întrebări la care Nicolas Gueguen încearcă să răspundă în cartea sa. Răspunsurile propuse de el, par, măcar aşa la prima lectură, de bun simţ, însă nu pot să nu-mi amintesc cât de repede se schimbă de pe rafturile librăriilor cărţile din gama „Practic” sau „Help yourself”. Sfaturile se schimbă în funcţie de sursa din care provin. Ba mai mult, de atâtea ori putem vedea că ediţia revizuită a aceleiaşi cărţi diferă substanţial de ediţia iniţială. În aceste condiţii nu pot să nu mă întreb cît ne putem baza pe astfel de cărţi? Autorul însuşi ne avertizează: „Totul e relativ, chiar şi aprecierea atractivităţii şi a iubirii.” (p. 260) Cu alte cuvinte, dacă totul e relativ, inclusiv materialul la care avem acces, nu trebuie să luăm neaparat de bun ce citim în Psihologia seducţiei.
Capitole precum Ce căutăm la celălalt, Simţurile şi iubirea, Fizicul, Comunicarea nonverbală şi seducţia au menirea de a ajuta cititorul să descopere şi mai ales să se descopere. Cred că un merit al cărţii ar fi chiar întoarcerea cititorului spre sine, autoanaliza şi astfel (re)descoperirea atât a propriilor nevoi, cât şi a aşteptărilor. Că bărbaţii şi femeile vor lucruri diferite dintr-o/ într-o relaţie nu cred că mai surprinde pe nimeni. Mai important şi interesant mi se pare cum reuşesc să se lege doi oameni, în ciuda diferenţelor, expectanţelor diferite.
În capitolul 6, Cuvintele de dragoste, Nicolas Gueguen lansează întrebarea: „Preferaţi o femeie frumoasă, inteligentă sau senzuală?” (p. 224) M-a surprins răspunsul cercetătorilor, potrivit cărora majoritatea bărbaţii preferă femeile inteligente. Mi se pare că foarte multe detalii se pierd în acest tip de generalizare, căci personalitatea e imposibil de prins în tipare. De unde şi dificultatea de a ridica aceste experimente la rang de ştiinţă.
E totuşi o carte interesantă, ce se citeşte uşor. Un fel de Coelho la nivel de psihologie. (Îmi amintesc cum, împinsă de curiozitate, am citit Alchimistul pe peronul gării din Braşov!) Unele experimente mi-au amintit de anii de facultate şi de experimente încercate cu colegii. Poate chiar acesta a fost motivul pentru care nu mi-am pierdut interesul pe tot parcursul lecturii. Nu cred că vom ajunge să înţelegem vreodată mecanismele seducţiei. Aşa cum nu vom ştii niciodată ce gândeşte cu adevărat o persoană, chiar dacă e vorba de Persoana de lângă noi. Dacă o să mă răzgândesc, voi publica şi eu o versiune la zi a ceea ce voi gândi, căci, desigur, e relativ şi ce scriu eu aici.
