Am petrecut încă o seară de vis la Wang Theatre, în districtul teatral al Bostonului. Baletul din seara aceasta, “Cenușăreasa” mi-a reamintit câtă nevoie avem de frumusețe, de artă, de vis și mai ales de poveste.
Într-un cadru de vis, printre rochii de gală și bijuterii fine, m-am lăsat furată de muzica lui Sergei Prokofiev și de dansul magic al balerinilor. Timpul s-a oprit parcă din curgerea lui și pentru două ore am intrat în lumea fascinantă din poveste.
Ea, Cenușăreasa, Larissa Ponomarenko (pe care am avut plăcerea să o cunosc personal anul trecut, la întâlnirea ce a precedat baletul “Romeo și Julieta”) a încântat prin grația, naturalețea, puterea sugestiei, eleganța dansului ei. Am trăit alături de ea fiecare moment al poveștii. I-am simțit tristețea de a purta zdrențe și de a rămâne acasă în seara balului, revelația frumuseții, bucuria de a merge la bal și dansa ca și cum întreaga lume ar fi a ei. Am privit-o descoperind dragostea, atunci când nu urmărea nimic, atunci când o căuta mai puțin.
Spre deosebire de Cenușăreasa din poveste, eroina interpretată de Larissa Ponomarenko e un personaj activ, puternic, ce are curajul de a le înfrunta pe surorile sale vitrege, sau măcar cocoța pe vreun dulap din bucătăria al cărui stăpân este și privi cum se fac de râs.
El, Prințul cuceritor, Roman Rykine, a ales-o ca parteneră, întâi de dans și mai apoi de viață, pe cea care dansa cu inima. A urmărit-o și a plăcut-o. Împreună au strălucit într-un dans neștiut până atunci, împletit de bătăile inimilor lor. Însă curând, mult prea curând alte bătăi și-au făcut simțite prezența: orologiul o aduce pe Cenușăreasa la o realitate pe care o refuză, de care ar vrea să se poată debarasa. Lasă în urmă un Prinț cuceritor cucerit de farmecul ei și un pantof croit exact după piciorul ei.
Căutarea. Plecarea ei îl determină pe Prinț să întoarcă lumea cu susu-n-jos în speranța că o va găsi. O caută în lumea toată, nebănuind cât de aproape trebuia să privească. Mereu aceeași poveste!
Scena finală, nunta, m-a impresionat prin puterea de a transmite sentimentele puternice ce îi leagă pe cei doi îndrăgostiți. Uniți de o dragoste pură, sinceră, lipsită de false intenții și jocuri, cei doi nu pot fi atinși nici de încercările surorilor vitrege ale Cenușăresei, nici de răceala mamei ei vitrege. Există unul pentru celălalt, sunt reuniți odată pentru totdeauna. După o lungă căutare, și odată nunta trecută, el se adăpoște în poala ei. În sfârșit se poate odihni. Inima îi este întreagă.
Coreografia realizată de James Kudelka aduce ceva nou: Cenușăreasa ca personaj activ, puternic, iar mama vitregă, mai degrabă, ca personaj pasiv, răutatea ei fiind preluată de fiicele sale. Dar mai mult decât orice baletul din seara aceasta a fost o pledoarie pentru basm, pentru iubire, pentru poveștile de dragoste pe care trebuie să le primim, să le acceptăm, cu farmecul și firecul lor, în viața noastră.
Tags: Boston Ballet, Cinderella, Larissa Ponomarenko, Wang Theatre
