Plutesc pe ritmurile muzicii, mă las purtată de gânduri, vise sau frânturi de realitate. E atâta frumusețe încât simt că trebuie să închid ochii și să răpesc frumusețea în mine. Dar nu am nicio putere. Muzica învinge, mă răpește în lume ea magică. Nu mă împotrivesc. O urmez pur și simplu. Cu ochii închiși mă las purtată în voia ei.
Simt cum un zâmbet prinde contur pe buzele mele. Accept vraja și mă simt furată de moment. Parcă aș vrea să pot opri timpul. Îmi spun: “E atâta frumusețe în viața mea!” Părăsesc cotidianul pentru a intra într-o lume a sunetului, a armoniei, a păcii. Mă rup de realitate și de prezent. Călătoresc în timp, înapoi în trecut. Nimic din agitația de afară nu mă mai atinge. Vocea viorilor e tot ce mai pot auzi. Ritmurile lui Strauss îmi inundă nu doar sufletul, ci parcă fiecare celulă.
Nu pot să nu mă gândesc la persoana care a compus o astfel de muzică. Câtă intensitate în simțire, ce “simț imens” și ce putere de exprimare. În această lume plină de farmec și frumusețe, mă simt tot mai mult ca un punct. Mă bucur însă că exist pentru a o admira, observa și a mă lăsa sedusă de ea, muzica. Pe ritmurile muzicii simt cum prind aripi. Zbor!
November 2, 2008 at 3:55 am |
Nu pot sa cred ca ai ascultat Strauss…superb
. Chiar e o muzica ce-ti da aripi.
November 2, 2008 at 9:19 am |
@Alexandra: Brahms și Strauss… Încă sunt tot în transă. A fost ireal de frumos, nu știu cum a trecut timpul. M-au făcut să visez, să scriu, să plutesc, să zbor.
Și ca noaptea să fie perfectă am încheiat-o la un restaurant franțuzesc: “Le Petite Robert”. Mancare frantuzească, vin franțuzesc, muzica lui Edith Piaf in fundal, chelneri care au vorbit în franceză cu noi… cum să nu iubesc viața?
November 3, 2008 at 3:33 am |
Nu ca ar avea legatura cu post-ul, DAR am vazut La vie en rose si … waw. Am ramas profund impresionata. Demult nu am mai vazut un film atat de emotionant. De acum incolo melodiile lui Edith Piaf vor avea o alta rezonanta pentru mine
.
November 3, 2008 at 6:57 am |
@Alexandra: Mă bucur mult că ți-a plăcut “La vie en rose”, că ți-a atins inima. Îmi pare rău că nu am reușit să scriu și despre film, dar e clar că e un film ce nu se uită ușor. Dacă vrei să scrii ceva despre “La vie en rose” și să publici aici, mi-ar face mare plăcere. Eu aș adăuga numai un post scriptum pentu a-ți recunoaște drepturi de autor și, în același timp, pentru a specifica cum am ajuns la aceast post.