Culorile curcubeului îmi șoptesc o poveste pe care știu că am mai auzit-o undeva. E o poveste despre viață, despre zilele cu soare, de un galben cald ce se joacă printre șuvițele părului meu; o poveste despre zilele cu ploaie, în care umbrela mea transparentă cu străluciri de argint mă protejează de orice agresiune, lăsând însă să cadă, din când în când, săruturi delicate ce-mi răsfață pielea catifelată.
Și uite așa zilele trec. După soare și ploaie, vine zăpada. Îmi iau cizmele la purtare, aparatul de fotografiat în spate și un prieten să-mi țină companie. Printre fulgii de zăpadă ne întrebăm ce culoare să-i dăm zilei deja atât de gri din cauza zăpezii. Nici râul nu ne inspiră într-o astfel de zi, pare mai trist ca nicodată. Intrăm într-un bar și terasa acum acoperită cu zăpadă ne amintește de zilele de vară. Îmi spune cald și senin, ca și cum oamenii nu s-ar despărți niciodată, că ar trebui să venim aici la vară. Refuz să-mi fac planuri, zâmbesc și cred că nu o să ne prindă vara pe aceeași stradă.
Culorile curcubeului îmi amintesc că frumusețea nu are o singură culoare. Că farmecul rezultă din alăturarea aceasta incredibilă de culori. Zâmbesc și aleg să mă bucur de fiecare culoare în parte și de toate combinațiile posibile. Alătur o zi blue, uneia roz. Cine știe ce culoare are ziua de mâine?
P.S. Recunosc: uneori nu-mi place culoarea zilei pe care o trăiesc. Și atunci, de undeva, de nicăieri și de peste tot, apare cineva capabil să schimbe culoarea unei zile. Și ziua aproape pierdută se colorează precum cel mai frumos curcubeu ce apare pe cer după ploaie.
January 1, 2009 at 7:04 am |
La multi ani, Ligia!
January 2, 2009 at 8:57 pm |
Multumesc pentru gandul frumos! Multe vise implite va doresc!
January 5, 2009 at 9:51 am |
“Refuz să-mi fac planuri, zâmbesc si cred că nu o să ne prindă vara pe aceeasi stradă.”
E ciudat si poate chiar hilar, cum uneori ne facem planuri pe care stim ca nu le putem implini. Dar si mai ciudat e atunci cand ziua e superba (culoare variaza de la om la om), cand ne facem planuri de care suntem aproape siguri ca se vor implini si, apoi, din culoarea care ne place atat de mult, obtinem fara sa vrem o nuanta plafonata, comuna atator oameni fara nici un ideal… Cati dintre noi nu au suras cu un zambet trist atunci cand si-au vazut visul spulberat, chiar daca sperantele erau demne de incredere? Stiu ca suna ciudat, dar… “Have a good day!”
January 7, 2009 at 4:02 pm |
Dan, eu am ajuns sa refuz sa-mi fac planuri pentru ca de cele mai multe ori asteptarile nu mi se implinesc. Asa ca am ales sa ma bucur de neprevazut, sa las lucrurile sa curga, sa se intample. E atata bucurie in descoperirea unei surprize, in nesperat, intr-o clipa obisnuita ce se transforma pe nesimtite intr-o clipa memorabila.
Refuz sa accept gri-ul in viata mea. Asa ca inalt din cand in cand cate un vis, las gandul sa zboare si sentimentele sa imi inunde inima. Dezamagirea si implinirea sunt insa fete ale aceluias vis. Vorbim oare despre acelasi lucruri?
January 11, 2009 at 8:05 am |
Hey, happy new year!
Mai bine mai tarziu decat…you know 
so, what are you up to these days? 
January 12, 2009 at 9:53 am |
@Ameer: Multumesc pentru gandul frumos! Se pare ca zilele astea viata a luat-o inaintea scrisului. Scrisul incearca sa prinda viata din urma, dar viata e mereu un pas inainte prinzand mereu noi aripi. Cursa continua si sper ca in curand scrisul sa ajunga viata din urma si astfel sa resuscitez blogul.