”Ai citit vreo carte care să aibă un asemenea impact asupra ta încât să îţi dea peste cap percepţia asupra realităţii? Nu să îţi schimbe ideile, nu să îţi revoluţioneze gândirea, ci să te facă, pentru un moment, să nu mai ştii pe ce lume eşti, la propriu?” (capricornk )
”Quo vadis”, de Henryk Sienkiewicz, e o carte cu totul și cu totul specială pentru mine. Foarte probabil nu aș fi existat dacă acestă carte nu ar fi fost scrisă. Să vă explic. Undeva, într-un oraș din România, o tânără citește o carte. Impresionată, decide, de-l va găsi vreodată pe cel pe care-l așteaptă, în ipoteza în care vor avea o fiică, să o numeacă Ligia, precum personajul feminin principal din ”Quo vadis”. Într-un alt oraș din România, un tânăr citește o carte. Impresionat, decide, de-o va găsi vreodată pe cea pe care o caută, și dacă vor avea o fiică, să o numească Ligia.
Timpul a trecut, pe nesimțite, lăsând praful să se aștearnă peste vise. Într-o zi, într-un oraș din inima Transilvaniei, el și ea se întâlnesc în sfârșit. E prea devreme pentru a realiza că visează același vis, dar încet încet visele lor se scutură de praf și ies la iveală. Se cunosc și se plac. Se căsătoresc. Au doi fii și un nume pentru fiica lor, ce pare a se lăsa așteptată. A treia încercare, precum în basme, e izbutită și visul, visat pe rând de cei doi și, mai apoi, împreună, se materializează. Numele și persoana se întâlnesc și se leagă pe viață.
Așa am ajuns să port numele eroinei din romanul lui Sienkiewicz. Cu mult înainte de a învăța să citesc am auzit de cartea asta cu nume misterios -cel puțin pentru mine, la vârsta aceea. Timpul a trecut și am ajuns, parcă zburând printre jocuri și cărți, la vârsta primei iubiri. Și într-o seară, urmată de o noapte, mult mai scurtă decât alte nopți, am citit pentru prima oară ”Quo vadis”. Timpul a rămas undeva suspendat. Pentru o vreme am auzit huruitul trenurilor ce intrau sau părăseau gara. Dar și trenurile au dispărut după un timp. În patul meu cald, cu cartea în brațe, am pășit în lumea fascinantă pe care o descoperiseră părinții mei cu ani în urmă și care, le-a schimbat existentă. Cartea a preluat controlul asupra vieții. Nici somnul, nici lacrimile, nici vocea mamei care mă îndemna să sting lumina și să dorm, nimic nu m-au putut despărți de povestea Ligiei.
Anii au trecut și după noaptea aceea aproape magică au venit multe alte nopți. Alte lecturi, alte povești, alte trăiri. Și totuși ”Quo vadis”/ ”Încotro omule” e la fel de aproape de inima mea, ca atunci, în noaptea descoperirii, seducției dintâi.
February 16, 2009 at 7:27 am |
Frumos post
. Incerc sa-mi pun mintea in miscare si sa ma gandesc daca exista o carte care a avut un asemenea impact asupra mea, dar nu reusesc sa trag o concluzie. In schimb imi vin in minte carti care mi-au marcat copilaria. Sunt carti marunte, insignifiante, dar care, in mintea mea de copil, au avut proportii magnifice.
.
Fiind copil, intr-un sat pierdut din tara asta, am calatorit, am zburat, am invatat, am visat cu ajutorul cartilor. Imi aduc aminte si acum cum preferam sa stau inchisa in camaruta mea si sa citesc pana noaptea tarziu spre disperarea parintilor mei
Nu pot gasi o carte care sa-mi fi schimbat idealurile si perceptia asupra realitatii, in schimb pot spune ca, cu fiecare carte citita, ajung sa stiu din ce in ce mai putin pe ce lume sunt, sau altfel spus…lumea mea capata tot timpul fetze noi.
February 17, 2009 at 1:08 am |
Eu m-am indragostit de film, pe la 12-13 ani. Apoi am gasit cartea in biblioteca si m-am indragostit si mai tare. Cred c-am citit-o de cateva ori. Tii minte ce frumoasa era actrita care o interpreteaza pe Ligia in film? Un blond splendid cu reflexe roscate, ochi mari albastri si o finete… Iar Marcus Vinicius a fost cavalerul meu preferat o vreme:) Ai dat, astfel, un raspuns total aparte la leapsa, fermecator!
February 17, 2009 at 10:43 am |
@Ale: Orice carte care te-a marcat nu mai poate fi o carte marunta. Daca a prins viata in tine sau te-a impins spre viata, cartea aceea e deosebita, speciala, vie. Imi place cum ai descris aventura generata de carti. As vrea sa pot/ putem sa-i indrumam pe copii sa citeasca, sa descopere farmecul lecturii.
E super cand descoperi ca lumea ta “capata mereu noi fetze”. Scapi astfel de plictis si mai mult decat atat cresti in fiecare zi, inveti ceva noi, te redescoperi si te reevaluezi. Ce mai, traiesti intens!!! :-*
February 17, 2009 at 10:53 am |
@Capricornk: Ah, filmul acela m-a urmarit ani de zile! Mi-am dorit sa fiu ca acea Ligia si sa-l intalnesc pe Marcus Vinicius. Ba mai mult, la un moment dat, am crezut ca l-am si intalnit, prea semana cu Vinicius lui Sienkiewicz. Dar uneori, desi numele sunt identice sau asemanatoare, povestile difera in esenta lor…
Ma bucur ca ti-a placut. Inca o data, e un post scris cu inima. Cuvintele sunt doar “ustensilele” folosite pentru a descrie, recrea in lumea textului un fragment din lumea interioara pe care o port mereu cu mine si care ma ajuta sa-i zambesc vietii.
February 28, 2009 at 7:50 am |
ha! ti-am dat o leapsa cu…zambete!
March 1, 2009 at 6:10 am |
Si mie mi-a placut Quo Vadis la momentul in care am citit-o, desi memoria nu ma ajuta. Tin minte foarte putine detalii din carte.
Pe mine ma influenteaza o carte scrisa dupa intamplari reale. Nu vreau sa-i spun numele, dar pot sa zic ca am aplicat cu succes multe lucruri extrase din ea in mai multe domenii.
March 5, 2009 at 1:38 pm |
Foarte frumos ! Mi-a placut pana la lacrimi
March 5, 2009 at 2:08 pm |
@Apriori: Ma bucur mult ca ti-a placut! E o poveste foarte speciala pentru mine! Cred ca e cel mai frumos cadou pe care parintii mei mi l-au facut! Ce poate fi mai frumos decat sa stii ca ai fost iubita, dorita, asteptata inca dinainte de a exista?!
March 5, 2009 at 2:10 pm |
@Catalin: E important sa ne putem regasi intr-o carte. Astfel puntea de legatura dintre noi si carte se creeaza foarte repede. Cartea devine o parte din noi si astfel traieste in noi, pentru noi, datorita noua.
March 13, 2009 at 4:33 pm |
Cee frumos
!
April 5, 2009 at 12:08 pm |
Am citit aceste comentarii,am trait alaturi de o persoana LIGIA ceea ce cred si acum ca este dragostea adevarata,o iubesc si acum,asemanarile sunt frapante,sper sa o mai revad in viata mea
April 28, 2009 at 12:46 pm |
@Adrian: Sper sa o regasesti pe Ligia ta, mai ales ca spui ca o iubesti si acum. Ce altceva ne lumineaza inima si viata, daca nu dragostea adevarata?!