Nu, nu am de gând să scriu despre filmul care a dat titlul postului meu. Aceasta e doar o altă pagină de jurnal, una dintre paginile pe care nu trebuie și nu pot să le ascund de ochii celorlalți.
Îmi spun: La Vita è bella când descoperi cu plăcere că mergi pe aceeași stradă pe care ai pășit și ieri, și în urmă cu o săptămână sau un an, dar descoperi că ceva, în tine, e schimbat. E un sentiment nou și parcă totuși cunoscut. La Vita è bella când realizezi că zâmbetul de pe fața ta nu trece neobservat, nici chiar de oamenii de pe stradă, pe care nu-i cunoști și care nu te cunosc, dar care înțeleg ce e imprimat pe chipul tău.
La Vita è bella când povara pe care o porți în inimă și parcă greu pe umeri, dispare. Zâmbetul conturat înainte, prin și datorită altor surse, se intensifică și dintr-o dată, parcă vrei iar să oprești timpul și să privești spre cer și să-i zâmbești celui care-ți dă forță zi de zi. Dar nu, nu, de data astă nu vreau să opresc timpul. De data asta vreau să las timpul să treacă. Curând o să zbor, o să mă transform în leac și atunci o să-mi doresc din nou să opresc timpul pentru că de fapt altceva se va întâmpla: zâmbetul meu își va vedea reflectarea, surprinzător, fără o oglindă. Și atunci voi auzi iar în minte, o voce, venită de nicăieri, șoptind: La Vita è bella!
Peste tot, în oraș, magnoliile stau să înflorească. Zâmbesc din nou și o voce interioară îmi confirmă că evoluez și eu în același ritm cu natura. Armonia aceasta îmi creează o stare de bine și, deși urăsc promisiunile, îmi promit să nu renunț niciodată la vise.
April 13, 2009 at 3:05 pm |
mi se pare foarte interesant cum poti sa mergi pe aceeasi strada si sa o simti altfel, sau doar sa incepi a o simti…:) Have a nice day!
April 13, 2009 at 4:27 pm |
Dan, poate ca strada e mereu aceeasi, dar noi, noi ne schimbam mereu. Si in functie de cum evoluam percepem viata, oamenii, “strazile” in mod diferit!
April 23, 2009 at 4:06 pm |
L.P. – sunt inclinat sa-ti dau dreptate. Este foarte interesant fenomenul acesta. Totul are de a face nu numai cu evolutia noastra ca persoane, ci si cu starea sufleteasca si psihologica. Nu numai asta, dar starea asta psihologica si sufleteasca ne creeaza niste amprente permanente care afecteaza perceptiile noastra – despre oameni, viata, obiecte, “strazi” si strazi, cateodata in permanent.
April 24, 2009 at 8:16 am |
RgfD: E interesant si frumos! Monotonia se transforma astfel intr-o continua descoperire a ceva nou, chiar daca acel ceva nou e doar cunoscutul descoperit altfel.
April 26, 2009 at 9:53 am |
aparte de a nu renunta la vise…nu renunta sa fi libera, caci tot ceea ce spui prin textele tale de fapt vorbesti de a fi liber, liber de a savura minunatiile naturii; vietii etc. Imi place cum scrii si de aceea mai trec pe aici sa ma regasesc intr-o anumita infatisare a ta.
April 28, 2009 at 9:28 am |
@ReNato: Multumesc! Ma bucur atunci cand pot sa aduc un zambet sau putina lumina in viata cuiva. E unul dintre motivele pentru care am decis sa-mi impartasesc o parte din ganduri cu altii.