De prin ziare şi reviste

Am simţit nevoia să deschid această nouă rubrică -De prin ziare şi reviste, deoarece săptămână de săptămână dau peste articole interesante, care merită semnalate, citite. Sătulă de aşa-zisele ştiri din România, îmi cade bine să citesc articole bine-scrise, care chiar încearcă să atragă atenţia cititorilor asupra unor subiecte de un real interes.

În The New York din 26 May am citit un articol foarte interesant, The affairs of men, scris de Philip Weiss. M-a şocat întâi de toate deschiderea şi non-şalanţa cu care a fost scris articolul. Pornind de la scandalul ce a izbucnit în martie în jurul lui Eliot Spitzer -avocat american şi om politic, a cărui aventură cu o prostituată a devenit subiect de senzaţie în luna martie, a.c.-, Philip Weiss vorbeşte deschis despre dorinţa bărbaţilor de aventură/i de natură sexuală. Nu se jenează nici măcar să facă referire la propriile-i dorinţe, şi se axează pe natura dihotomică a bărbaţilor ce par a prefera o viaţă dublă: soţia perfectă în ochii celorlalţi şi amanta ţinută departe de viaţa publică.

M-a distrat cum încearcă Philip Weiss să scuze infidelitatea bărbaţilor, motivând că o dorinţă e o dorinţă. Mi s-a plăcut o explicaţie demnă de un copil de trei ani, care vrea cu orice preţ jucăria -devenită pentru câteva minute-, favorită.

Autorul articolului consideră că dorinţele femeilor sunt mult mai ascunse şi greu de aflat decât cele ale bărbaţilor. Ha ha! Să nu fie oare acesta doar un alt capitol din eterna problemă a comunicării dintre sexe? Câteodată mă întreb de ce au ajuns oamenii dependenţi de terapeuţi. Cred că pe măsură ce au pierdut din bun-simţ şi s-au îndepărtat de ceea ce numim în mod tradiţional „natural”, a crescut nevoia de a avea sprijinul unui terapeut.

În The New York Times Magazine am citit un articol fascinant despre cum i-a schimbat blogul viaţa unei tinere: „What I gained — and lost — by writing about my intimate life online”. Confesiune şi/ sau trăire. Viaţa privată/ dezvăluiri online. E un articol care cu greu se poate lăsa din mână. Scrisul lui Emily Gould te fură pur şi simplu. Am mai citit diverse articole pe aceeaşi temă, însă scrise mizerabil. E unul dintre acele articole care nu poate fi povestit, ci doar recomandat. Aşa că vi-l recomand!

Exemplu de jurnalism autentic

În The New Yorker de săptămâna aceasta am citit un articol extrem de interesesant despre traficul de fiinţe umane. M-a surprins plăcut modalitatea de realizare a materialului: extrem de bine documentat, cu deplasări în (Republica) Moldova, discuţii cu victime ale comerţului de fiinţe umane, şi specialişti implicaţi într-un fel sau altul cu persoane care au trecut prin această teribilă experienţă. Oricare dintre noi poate fi o victimă, pare să spună William Finnegan, autorul articolului. Textul e, dincolo de mesajul său, un exemplu de cum se face cu adevărat jurnalismul.

N-ar fi rău dacă jurnaliştii români- măcar o bună parte dintre ei- ar arunca din când în când câte o privire spre ceea ce se poate numi cu adevărat jurnalism. Frunzăresc pe net câteva din ziarele din România- în primul rând pentru a nu uita de ce am plecat de acolo-, şi mă mir de fiecare dată cum se poate să fie aceleaşi ştiri ca şi acum un an, acum doi ani. Uneori se mai schimbă pozele, dar tematica abordată, a se citi bârfa, e aceeaşi. De fapt, având ca sursă de documentare maxim doua telefoane date înainte de închiderea ediţiei, ce material mai bun poţi publica?

În The New Yorker: subiect interesant, articol scris bine. Fără limbaj de lemn, dar într-un stil limpede, elegant, viu şi dinamic în acelaşi timp. Şi încă ceva: materialul (îmi) transmite, în subsidiar, o mare pasiune pentru munca de jurnalist, seriozitate, profesionalism şi mai ales respect pentru cititor.